Curatenia ne reprezinta pe toti !

Poliția Locală Turda, informează turdenii, atât persoanele fizice cât și juridice asociații de proprietari că în conformitate cu prevederile HCL212/2005 modificată cu HCL337/2016 privind buna gospodărire a municipiului Turda, au obligația de a încheia contracte de salubrizare și de a păstra curățenia orașului, pe trotuare, parcuri și zone din jurul gospodăriilor.

De asemenea, vă informăm că în perioada 01 - 08 noiembrie 2017, s-au desfășurat acțiuni pe linia curățeniei orașului, sancționându-se:

  

-         Depozitarea deșeurilor de orice fel, în alte locuri decât cele special amenajate;

-         Vandalizarea mobilierului urban,

-         Depozitarea de deșeuri lângă pubele,

-         Incendierea deșeurilor de orice natură sau conținutul pubelelor dar și

-         Nerespectarea colectării selective;

Pentru nerspectarea acestor prevederi, s-au aplicat 15 amenzi contravenționale în valoare de 5.800 lei

  

Contăm pe sprijinul turdenilor în acțiunile noastre de identificare a persoanelor care adună PET-uri din tomberoane pentru a le valorifica la centrele de colectare și lasă împrăștiate toate deșeurile menajere din jurul publelor sau chiar le distrug,

Politia Locală Turda, tel.0264317303 sau 0731300903.

Cu toții ne dorim un oraș curat !

  

  

DIRECTOR EXECUTIV,

MOLDOVAN VALER