Politia Locala Turda

Raport al Activităţii Poliţie Locale Turda în perioada 05 - 11 august 2011

În perioada 05 – 11 august 2011, agenţii Poliţiei Locale Turda, au acţionat în scopul respectării prevederilor HCL 212/2005 privind buna gospodărire a municipiului Turda, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, a asigurării ordinii şi liniştii publice de pe raza municipiului Turda, astfel:

  • În vederea păstrării curăţeniei oraşului, s-a acţionat zilnic pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care distrug domeniul public, a celor care depozitează gunoi menajer, deşeuri, moloz, etc. în locuri neautorizate, prin patrulare şi organizarea de pânde în locurile în care de obicei se manifestă acest fenomen.
  • În scopul protejării populaţiei împotriva activităţilor ilicite s-au efectuat periodic verificări în piaţa centrală;
  • La intervale orare prestabilite, agenţii au actionat pe linie de circulaţie rutieră în intersecţii au acţionat în scopul interzicerii accesului autoturismelor pe diverse sectoare de drum (intersecţia str. Republicii cu str. S.Sulutiu, în intersecţia str. Sterca Suluţiu cu str. Gheorghe Lazăr şi str. Axente Sever,str. Dr. I.Raţiu);
  • În schimbul II şi III, s-a executat serviciul în patrule mixte cu agenţii Poliţiei Municipiului Turda – pe linie de ordine publică. S-a patrulat în zona centrală, industrială a microraioanelor I - IV în scopul prevenirii distrugerilor şi furturilor din garaje, bănci/bancomate şi case de amanet;
  • Periodic în schimbul III, s-au verificat obiectivele de pe str. Axente Sever nr.25, str.Andrei Mureşanu nr.18 şi str. Mihai Eminescu nr. 6-8, pentru prevenirea furturilor şi a distrugerilor din imobilele respective;
  • S-a acţionat în scopul fluidizării circulaţiei şi menţinerii ordinii şi liniştii publice pe timpul efectuări curăţeniei la mormântul lui Mihai Vitezul la sediul Judecătoriei Turda din Piaţa Romană nr. 12, pe Calea Victoriei, str. Ştefan Cel Mare de către deţinuţi de la Penitenciarul Aiud.
  • S-a fluidizat circulaţia şi asigurat liniştea şi ordinea publică la Mormântul lui Mihai Viteazu, pe timpul desfăşurări manifestărilor prilejuite de comemorarea a 410 ani de la uciderea domnitorului;

Măsuri luate cu ocazia activităţilor executate:

- 13 avertismente;

- 1 invitaţie la sediul Poliţiei Locale în scopul clarificării abaterii săvârşite;

- 61 legitimări de persoane;

- 27 sancţiuni contraventionale în valoare de 14.100 LEI după cum urmează:

  • 14 sancţinuni contravenţionalepentru nerespectarea prevederilor HCL212/2005, în valoare de 1.900 lei;
  • 1 sancţiune contravenţională pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, în valoare de 1.000 lei;
  • 2 sancţiunii contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 50/1991, în valoare de 11.000 lei;
  • 2 sancţiunii contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 200 lei;
  • 8 sancţiunii contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.G. 99/2000, avertisment;