Poliția Locală Turda – Activitate ”educație rutieră  în cadrul programului ”Școala Altfel”

În cadrul programului național ”Școala Altfel”  în data de 31.03.2023 la invitația Poliției Locale Moldovenești,  Poliția Locală Turda a  răspuns pozitiv colaborării interinstituționale și desfășurat activități pe linia prevenției rutiere la Școala Gimnazială din Moldovenești.

Temele expuse diferențiat pe categorii de vârstă, preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și gimnazial au avut ca scop familiarizarea copiilor termeni specifici din domeniul circulației și dobândirea cunoștiințelor și regulilor esențiale pe care trebuie să le respecte în calitate de pieton și biciclist atât pe drumurile publice atât din mediul rural cât în mediul urban punctându-se totodată și faptul că strada nu este loc de joacă.

Au fost prezentate regulile de circulație: traversarea drumului public la trecerea pentru pietoni când există marcaj,  indicator, semafor (semnificația semaforului electric)
sau la indicațiile și semnalele polițistului rutier, dar și în absența acestora dându-se exemple de drumuri publice din mediul rural. De asemenea s-au prezentat reguli de deplasare a pietonilor pe drumul public prevăzut sau nu cu trotuar și reguli de deplasare cu bicicleta.

Copiii au primit cu bucurie informațiile și au participat cu entuziasm la activitățile interactive ” simulare de trafic rutier”  pe o arteră de circulație improvizată în sala de sport din materiale didactice: conuri,  trecere pentru pietoni, bandă de delimitare, conștientizând direct pericolele la care se expun în cazul traversării neregulamentare. De asemenea cei mai activi au îmbrăcat echipamentul polițistului rutier și au exersat cu emoție semnalele acestuia, dirijându-și colegii conform indicațiilor primite de la domnului polițist.

Elevilor  de gimanziu li s-au expus reglementările legale privind mersul pe bicicletă pe un drum public, începând cu dotarea bicicletei, echipamentul biciclistului, vârsta minimă pentru a se deplasa singur pe drumul public până la obligațiile și interdicțiile biciclistului în trafic. În partea a II-a a lecției aceștia au participat cu entuziam la un concurs de biciclete prin care li s-au testat atât îndemânarea de a conduce bicicleta cât și respectarea regulilor de circulație pe traseul amenajat în curtea școlii.

Pe timpul simulărilor în trafic, fie ca pietoni dar și ca bicicliști, elevii au fost permanent încurajați să adopte un comportament responsabil, să aibă o conduită preventivă în deplasarea lor pe  drumul public pentru prevenirea și reducerea numărului de accidente în care sunt implicați copiii. Atenția și cunoașterea regulilor de circulație de la cele mai fragede vârste pot reduce întâmplările neplăcute.

Siguranța rutieră este unul din subiectele cel mai puțin abordate în școli, dar și unul dintre subiectele frecvent abordate atât din perspectiva pietonilor cât și a șoferilor prin rata de încălcare a normelor de circulație.

Poliția Locală Turda încurajează disciplina în stradă, continuând a dezvolta noi moduri non-formale de abordare a siguranței rutiere în rândul copiilor.

DIRECTOR EXECUTIV

POLITIA LOCALA TURDA

MOLDOVAN VALER