În perioada 21-25 octombrie 2024 Poliția Locală Turda a răspuns pozitiv invitației Școlii ”Teodor Murășanu, a Școlii „Horea Cloșca și Crișan„ și invitațiilor unităților de învățământ preșcolar Gradinița Poiana și Grădinița ”Prichindelul cel Isteț” participând în cadrul Programului Național ”Școala Altfel” la activități  de promovarea educaţiei rutiere pentru formarea unei conduite preventive în trafic și activități de promovarea normelor de conduită morală şi convieţuire socială care nu pun în pericol sănătatea, integritatea fizică și psihică a copiilor/elevilor.

Elevii fiecarei școli au participat la activități de informare și „simulare de trafic rutier„ susținută de polițiști locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră care au prezentat regulile esențiale privind siguranţa participanţilor la trafic. Scopul activitățiilor la care au participat peste 800 de elevi a fost formarea comportamentului rutier responsabil, în vederea cunoașterii și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere în rândul tinerilor, astfel că elevii școlari și preșcolari au învăţat nu doar regulile de circulaţie, ci şi importanţa conştientizării pericolelor şi adoptarea unui comportament responsabil, indiferent de rolul pe care îl au în trafic: pietoni sau biciclişti.

Tot în cadrul programului ”Școala Altfel” Poliția Locală Turda a susținut la clasela a IV-a a Școlii ”Teodor Murășanu” activități  de prevenire a violenței școlare. Elevii au primit din partea polițistului local recomandări despre moduri eficiente de a gestiona şi a evita conflicte şi au fost informaţi cu privire la necesitatea adoptării unei atitudini proactive în situaţiile în care sunt victime sau martori ai unor fapte de agresiune, în rândul colegilor, al prietenilor, sau în rândul altor persoane cunoscute.

Mulțumim pe acestă cale conducerii instituțiilor de învățamânt, profesorilor și elevilor prezenți, pentru interesul manifestat și vă asigurăm că vom rămâne același partener dechis colaborării și pe viitor.

 

Cu respect,

DIRECTOR EXECUTIV,

MOLDOVAN VALER